Medierea ca liant între artă, știință și public pentru regândirea relației om-natură în mediul urban

În fața unei lumi în „policriză” (polycrisis), cetățeanul de rând poate simți că orice acțiune individuală este nesemnificativă. Diferitele urgențe locale, naționale și mondiale se traduc, din ce în ce mai des, în haos informațional, dezinformare și polarizarea societăților. Drept consecință, chiar și cei interesați să se implice civic ajung să rămână pasivi.

22 Oct 2026

Anabella Costache, coordonator program mediere

Proiectul Teren comun, prin programul său de mediere culturală și științifică, răspunde nevoii de soluții bazate pe știință și de comunități de acțiune civică de care au nevoie locuitorii Timișoarei și ai zonelor limitrofe, din perspectiva relației om-natură și a limitării impactului antropic negativ asupra mediului înconjurător.

Ultimele cinci decenii ne-au demonstrat că nici vulgarizarea științifică clasică, nici discursul moralizator și culpabilizant nu sunt suficiente și eficiente în a schimba comportamente individuale la scară largă. Mai mult, separarea omului de mediul natural, specifică modernității (Jeice, 2025), nu face decât să ne îndepărteze de noțiunea de ecosistem și de înțelegerea relației de interdependență dintre om și natură.

În acest context, arta angajată și cultura joacă un rol esențial: ne ajută să ne uităm la biodiversitate și la interacțiunea om-natură din perspective noi, cu alte lupe (Clavel, 2012), și să rescriem felul în care ne raportăm la natură (Valiati, 2026). Însă și aici ne lovim de obstacole când vine vorba de diseminare către publicul larg. De aceea, medierea are misiunea finală și nesfârșită de a crea contexte, metode și instrumente care să apropie toate tipurile de public de natură ca obiect de cercetare științifică și creație artistică, dar și ca parte integrantă a vieții cotidiene și factor major pentru bunăstarea individuală și colectivă.

Fără a încerca să oferim o definiție unică, medierea desemnează o diversitate de practici ce favorizează relaționarea indivizilor cu obiectul cultural (producție materială, proces creativ etc.) și/sau cu cercetarea și cunoașterea științifică, participarea fiind una dintre condițiile esențiale ale medierii.

PROGRAMUL DE MEDIERE

Crearea programului de mediere al proiectului Teren comun a pornit de la interesul autentic de a investiga care sunt nevoile și motivațiile specifice ale locuitorilor Timișoarei referitor la cunoașterea naturii urbane și optimizarea relației om-natură și de a testa diferite tipuri de activități. În plus, dincolo de a media rezultatele rezidențelor de cercetare și artistice, ne-am dorit să facilităm participarea publicului pe tot parcursul proiectului, pentru a înțelege mai bine problematicile abordate, metodele de cercetare și creație folosite, precum și rolul colaborării interdisciplinare.

Astfel, am putut viza și obiective de educație artistică și științifică și am contribuit la dezvoltarea gândirii critice, creativității și implicării civice a participanților. Programul a fost conceput de Andreea Săsăran, artist vizual și curator, Alex Ciobotă, peisagist și curator, și Anabella Costache, coordonator mediere.

Ipoteza de la care am pornit atunci când am dezvoltat programul de mediere a fost că participanții vor fi motivați de una sau mai multe dintre următoarele orientări:

3

Aceste orientări au definit, mai departe, tipurile de activități pe care le-am introdus în programul de mediere, aplicate fiecăreia dintre cele patru teme de cercetare și creație artistică ale proiectului:

  • ateliere tematice (practice, cu focus pe dezvoltarea și exersarea de abilități) pe teme artistice și științifice
  • plimbări mediate/tururi ghidate, ce îmbină dobândirea de cunoștințe noi cu loisirul
  • evenimente publice, cu focus pe formarea de comunități, loisirul și socializarea

foto: Andreea Săsăran

Acestei clasificări i se suprapune dimensiunea publicului vizat (pentru copii, adulți, multigenerațional) și cea a formatului (număr limitat de participanți/deschis publicului larg). Însă toate activitățile, indiferent de format, au vizat accesibilitatea și formarea unei comunități.

Pentru atelierele tematice și plimbările mediate, acolo unde formatul se concentra mai mult pe interacțiune și participare, am solicitat preînscriere prin formulare online. Pentru evenimentele publice am ales să nu solicităm preînscriere, pentru a încuraja o participare cât mai mare.

Programul de mediere s-a desfășurat între 9 mai și 9 octombrie 2026, a inclus 17 activități și a implicat 500 de participanți.

5

foto: Andreea Săsăran

CONCLUZII

Datele colectate și observarea empirică ne-au permis să constatăm formarea unei mici comunități a proiectului. 20% dintre persoanele înregistrate prin formularul online (26 de persoane) s-au înscris la mai mult de o activitate, pe cel puțin două teme de cercetare diferite.

Chiar dacă nu toți cei care s-au înscris la activități au și participat efectiv, dorința manifestată prin înscriere confirmă observația empirică și poate indica faptul că participanții au venit pentru comunitate și interes general pentru proiect și nu neapărat motivați de interesul pentru un anumit tip de activitate sau o anumită temă.

De asemenea, notăm că desfășurarea programului pe o perioadă mai îndelungată de timp a permis apariția recurenței și a predictibilității, participanții putând integra mai ușor și firesc activitățile în programul lor cotidian.

Un alt fenomen remarcat a fost interesul crescut pentru activitățile potrivite pentru familiile cu copii preșcolari sau de școală primară (precum plimbarea mediată despre păsările de pe Bega) și cele cu implicare în activități practice (cum ar fi atelierul de explorare a naturii prin fotografie sau cel de plantare în grădina comunitară urbană).

Nu în ultimul rând, am constatat nevoia de dialog public, între cetățeni și experți în protecția biodiversității și dezvoltare durabilă. Plimbările mediate și evenimentele publice au creat contexte pentru dezbateri prelungite între public și cercetători, dar și între cercetători și experți din diverse domenii. Aceste lucruri ne indică atât nevoia cetățenilor de a găsi comunități civice și surse de informare valide, cât și nevoia de contexte pentru colaborare interdisciplinară, în care actori din diverse domenii să poată face schimb de informații și bune practici.

foto: Andreea Săsăran

DIRECȚII DE CONTINUARE ȘI DEZVOLTARE

O prioritate pentru continuarea proiectului și sustenabilitatea demersului este consolidarea comunității deja formate în jurul platformei Teren comun, formată atât din participanți, cât și din diverși experți.

Ce fel de teme și tipuri de activități i-ar ține conectați la misiunea Teren comun?

Iată întrebarea de la care pornim pentru a construi viitorul program de mediere.

Perioada limitată de implementare a programului de mediere și diversitatea temelor abordate de proiect nu ne-au permis să aprofundăm dimensiunea socială și intergenerațională. Prin urmare, una dintre direcțiile de dezvoltare o reprezintă implicarea tipurilor de public slab deservite, a publicului tânăr (grupuri școlare și universitare, grupuri informale de copii și tineri) și consolidarea schimbului intergenerațional.

În acest sens, este oportună consolidarea relației cu școlile, astfel încât activitățile de mediere propuse să poată constitui o resursă viabilă pentru programele „Săptămâna verde” și „Școala altfel”. În viitorul apropiat, ne dorim să pilotăm aceeași metodologie de lucru desfășurată pe toată durata proiectului prin care elevii, respectiv cadrele didactice, școlile și părinții ca beneficiari indirecți, să poată participa nu doar la interpretarea rezultatelor finite ale cercetării și creației artistice, ci să poată fi direct implicați și în etapele de cercetare și creație. Astfel, facilităm o înțelegere mai profundă a temelor și a metodelor abordate, creștem în mod firesc interesul beneficiarilor și cultivăm o comunitate și în mediul școlar.

Tot în sensul dezvoltării de comunități și de impact la nivel cultural, subliniem relevanța derulării de proiecte multianuale, cu timp suficient pentru implicarea publicului în toate etapele proiectului și crearea de recurență și noi obiceiuri.

Deoarece grija și interesul pentru natură funcționează ca liant social, ne propunem ca în continuare să testăm noi formate de ateliere participative, plimbări mediate și conversații care să stimuleze dialogul și schimbul de experiențe și expertiză intergenerațional, intersecțional și interdisciplinar.

foto: Andreea Săsăran

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Ardoin, N. M., Bowers, A. W., & Wheaton, M. (2023). Leveraging collective action and environmental literacy to address complex sustainability challenges. Ambio, 52(1), 30–44. https://doi.org/10.1007/s13280-022-01764-6

Clavel, J. (2012). L’art écologique : une forme de médiation des sciences de la conservation ? Natures Sciences Sociétés, 20(4), 437–447. https://doi.org/10.1051/nss/2012044

Jeice, S. (2025). Cultural and socio-political mediation between self and nature: A concern for education. Australian Journal of Environmental Education, 41(5), 1143–1153. https://doi.org/10.1017/aee.2025.10097

Valiati, L., & UNESCO. (2026). Mind the gap: Culture and sustainable development. In Re|shaping policies for creativity: We share, we act, we build (pp. 165–184). https://www.jstor.org/stable/resrep78443.14

Proiect realizat prin:

© Teren Comun 2026