Lect. Dr. Ioan-Alexandru RĂDAC, biolog
Într-un oraș aflat într-un proces continuu de dezvoltare și transformare, habitatele umede trebuie privite, prin urmare, nu ca elemente izolate, ci ca parte a unei rețele verzi-albastre. Menținerea și refacerea acestei rețele poate contribui simultan la conservarea biodiversității, la gestionarea apei, la reducerea efectelor perioadelor de secetă și a temperaturilor ridicate și la creșterea rezilienței ecologice a orașului.
Din perspectiva biodiversității, aceste habitate pot susține o diversitate importantă de organisme, de la plante acvatice și de mal, nevertebrate și amfibieni până la reptile, păsări și mamifere care utilizează aceste spații pentru hrană, reproducere, refugiu sau deplasare. Importanța lor nu este dată doar de suprafața ocupată, ci și de poziționarea lor în peisaj și de conectivitatea pe care o pot asigura între alte zone naturale sau seminaturale. Practic, Bega și habitatele umede aferente acesteia reprezintă o „autostradă verde” prin care Timișoara se conectează la biodiversitatea și serviciile ecosistemice oferite din zonele naturale de la periferia orașului.
Principalele observații și direcții de cercetare
Cercetarea și discuțiile din cadrul proiectului au evidențiat necesitatea unei mai bune înțelegeri a habitatelor acvatice și a biodiversității aferente, precum și a relației acestora cu celelalte componente ale peisajului urban.
Un prim aspect important îl reprezintă inventarierea și cartarea habitatelor acvatice și umede existente. Acest lucru este necesar atât cursul principal al Begăi, cât și pe habitate adiacente râului sau alte zone umede din oraș (Balta Lămâița, Lacul Balaurului etc), zone cu caracteristici diferite care pot avea o importanță ecologică disproporționat de mare în raport cu suprafața lor în contextul schimbărilor climatice și a aridizării. Bălțile temporare, zonele cu apă stagnantă, depresiunile umede, canalele secundare sau porțiunile de mal cu vegetație naturală pot constitui habitate importante atât pentru păsări, cât și pentru alte animale, și pot funcționa ca puncte de legătură într-o rețea mai largă.
Un al doilea aspect este reprezentat de calitatea habitatelor. Structura vegetației, caracteristicile malurilor, conectivitatea cu alte habitate, gradul de perturbare antropică și disponibilitatea unor zone de refugiu sau reproducere sunt elemente foarte importante pentru avifaună.
În cazul biodiversității acvatice și semiacvatice, continuitatea și calitatea habitatelor s-au dovedit a fi foarte importante. Spre exemplu în zona de studiu aprofundat, Lunca Urbană a Begăi cuprinsă între Podul Andrei Șaguna și Podul de Fier, diversitatea avifaunei a variat considerabil de la 2-3 specii de păsări în zona Podului Andrei Șaguna la peste 20-30 / vizită în zona adiacentă Podului de Fier (Fig. 1).
Un alt element care merită menționat este relația dintre managementul spațiilor verzi și avifaună. Intervențiile asupra vegetației precum cosiri frecvente, întreținerea malurilor sau îndepărtarea vegetației arbustive modifică semnificativ condițiile de habitat. De exemplu, majoritatea păsărilor observate în Parcul Uzinei și parcul similar de pe malul opus au fost indivizi care nu cuibăresc în aceste spații verzi, oprindu-se aici doar în tranziția către alte habitate mai favorabile. Cu alte cuvinte, păsările nu găsesc în spațiile verzi menționate hrană și locuri de cuibărit.
Însă poate cel mai important aspect reconfirmat și prin această cercetare este faptul că zonele naturale și seminaturale periurbane continuă să adăpostească o biodiversitate remarcabilă. În același timp, în ultimii ani se observă o tendință de diminuare atât a bogăției specifice, cât și, în special, a abundenței indivizilor, ca urmare a acțiunii cumulative a unor factori multipli. Printre aceștia se numără simplificarea și uniformizarea habitatelor urbane și periurbane, intensificarea și uniformizarea practicilor de întreținere a spațiilor verzi, urbanizarea și extinderea suprafețelor construite, asociate în special cu creșterea gradului de impermeabilizare și sigilare a solului, intensificarea practicilor agricole, precum și efectele tot mai evidente ale schimbărilor climatice.
Diversitatea speciilor variază foarte mult în funcție de tipul de habitat/microhabitat, evidențiind astfel importanța menținerii unui peisaj mozaicat pentru conservarea biodiversității în mediul urban și periurban.
În continuare, speciile identificate sunt prezentate în funcție de tipul de habitat în care au fost observate, pentru a evidenția particularitățile biologice ale fiecăruia și contribuția acestora la diversitatea generală a zonei. Această abordare permite, totodată, identificarea habitatelor cu o valoare deosebită pentru conservarea biodiversității și a celor în care pot fi prioritizate măsuri de îmbunătățire a condițiilor de habitat.
Specii de habitate deschise și semideschise: Motacilla alba, Passer montanus, Phasianus colchicus.
Specii acvatice sau de stufăriș: Acrocephalus arundinaceus, Acrocephalus schoenobaenus, Actitis hypoleucos, Alcedo atthis, Anas platyrhinchos, Ardea cinerea, Cygnus olor (Fig. 2), Egretta garzetta, Emberiza schoeniclus, Fulica atra (Fig. 2), Gallinula chloropus, Ixobrychus minutus, Larus ridibundus, Locustella luscinioides, Tachybaptus ruficollis.
Specii întâlnire în zonele de tufe și arbori rari: Carduelis carduelis, Chloris chloris, Corvus cornix, Cuculus canorus. Miliaria calandra, Lanius collurio, Luscinia megarhynchos, Oriolus oriolus, Passer montanus, Pica pica, Streptopelia decaocto, Sturnus vulgaris, Turdus merula.
Specii întâlnite în zonele de pădure: Aegithalos caudatus, Certhia familiaris, Cyanistes caeruleus, Columba palumbus, Dendrocopos majordendrocopos syriacus, Erithacus rubecula, Fringilla coelebs, Garrulus glandarius, Muscicapa striata, Parus major, Phylloscopus collybita, Picus viridis, Sitta europea, Sylvia atricapilla, Turdus philomelos.
Specii răpitoare: Accipiter nisus, Buteo buteo, Circus aeruginosus, Falco tinnunculus
Specii sinantrope: Athene noctua, Columba livia var. domestica, Corvus frugilegus, Corvus monedula, Hirundo rustica, Passer domesticus, Phoenicurus ochruros.
Specii întâlnite în perioada de migrație: Aythya ferina, Coccothraustes coccothraustes, Emberiza citrinella, Ficedula albicollis, Fringilla montifringilla, Lanius excubitor, Lanius minor, Motacilla cinerea, Panurus biarmicus, Poecile palustris, Prunella modularis, Pyrrhula pyrrhula, Regulus regulus, Serinus serinus, Spinus spinus, Troglodytes troglodytes, Turdus iliacus, Turdus pilaris.
Direcții concrete pentru management și conservare
Consider că este necesară dezvoltarea unui plan de acțiune pentru habitatele acvatice și zonele umede urbane, integrat în viitoarea strategie privind infrastructura verde-albastră.
Inventarierea și cartarea
Prima etapă ar trebui să fie realizarea unei baze de date geospațiale a habitatelor acvatice și umede din municipiu și din zonele imediat adiacente (abordarea integrativă).
Aceasta ar putea include: caracterizarea tipului de habitat, suprafața și caracteristicile principale; conectivitatea cu alte habitate, starea ecologică, presiunile și amenințările identificate, speciile sau grupurile de interes identificate, regimul de proprietate și administrare /management al spațiilor respective.
O astfel de bază de date ar putea constitui un instrument de lucru pentru administrația locală, astfel încât intervențiile asupra acestor spații să poată fi fundamentate inclusiv din perspectiva biodiversității.
Identificarea, conectarea și protejarea zonelor cu valoare ridicată
Nu toate zonele trebuie administrate în același mod și au nevoie de aceleași măsuri. Este necesară identificarea unor zone cu valoare ecologică ridicată care să beneficieze de un regim de management adaptat, unite prin zone cu management diferit, dar care totuși pot funcționa sub forma unor coridoare verzi.
În aceste zone ar putea fi urmărite, în funcție de caracteristicile fiecărui habitat:
- limitarea intervențiilor asupra malurilor;
- menținerea unor zone de vegetație naturală sau seminaturală;
- păstrarea unor zone de refugiu (în special pentru speciile acvatice);
- reducerea perturbării în perioadele sensibile pentru reproducerea faunei;
- adaptarea sau chiar reducerea iluminatului artificial;
- refacerea pajiștilor naturale în detrimentul gazonului și refacerea stratului arbustiv;
- evitarea intervențiilor uniforme asupra întregii suprafețe a unui habitat.
În acest sens, principiul de bază ar trebui să fie acela că nu toate suprafețele unui habitat trebuie gestionate în același mod și cu aceeași intensitate.
Resaturarea zonelor puternic antropizate
Pentru a crește favorabilitatea spațiilor verzi pentru păsări, este esențială refacerea și diversificarea structurii de vegetație. De exemplu, refacerea stratului arbustiv are rol atât trofic, cât și de adăpost, putând proteja nișe pentru specii care evită atât zonele complet deschise, cât și coronamentul arborilor.
Menținerea unui habitate mozaicate, cu zone de nonintevenție, ar crea resurse de hrană local și natural, iar suplimentar se pot planta specii cu fructe sau semințe, în special cele persistente peste iarnă, utile pentru păsările granivore. Plantarea de arbori cu utilizarea prioritară a speciilor autohtone poate oferi substrat de cuibărit, în timp ce speciile alohtone non invazive pot fi folosite punctual pentru a contribui la susținerea unor specii cu nevoi specifice.
Monitorizarea biodiversității
Măsurile de management ar trebui însoțite de monitorizare, pentru a putea evalua efectul real al intervențiilor. Monitorizarea ar putea include, în funcție de habitat, grupuri de animale precum: păsări, amfibieni, reptile, odonate, fluturi sau alte grupuri indicator relevante. În paralel ar trebui monitorizată și evoluția vegetației în funcție de management sau schimbările survenite natural prin succesiune ecologică, schimbări climatice, etc.
În paralel cu monitorizarea biologică, pot fi urmărite câteva variabile simple privind habitatul: nivelul și permanența apei, temperatura și umiditatea, gradul de umbrire, caracteristicile malului, conectivitatea și principalele surse de perturbare. Un sistem de monitorizare repetat în timp ar permite trecerea de la o evaluare punctuală a biodiversității la o evaluare a efectului managementului asupra biodiversității.
Educația ecologică, informarea și comunicarea cu cetățenii
Ateliere pentru copii și adulți. Din activitățile desfășurate în proiect, a reieșit faptul că unul dintre cele mai apreciate moduri de interacțiune cu natura ale timișorenilor sunt atelierele în natură pentru copii și adulți. Au avut succes ateliere unde cetățenii puteau observa/interacționa/informa cu privire la păsările dintr-o anumită zonă (de obicei din vecinătatea lor).
Din păcate, astfel de activități nu există momentan în mod regulat, și nici nu se regăsesc pe lista serviciilor oferite de instituțiile publice, autorități sau mediul privat. Este necesară dezvoltarea de parteneriate între instituții, mediul universitar și organizații nonguvernamentale, pentru asigurarea constantă a unor astfel de ateliere. Totodată, recomand ca proiectele ce conțin componente de Educație Ecologică să includă astfel de ateliere în detrimentul celor „clasice” de „ecologizare/curățenie”, „realizare materiale din deșeuri”, „pictare pe sacoșe reutilizabile” și așa mai departe.
Tururi ghidate. Organizarea de tururi ghidate care să prezinte valorile naturale ale Timișoarei, împreună cu istoria genezei peisajului actual sau obiective culturale adiacente. Facilitarea inserției informației cu privire la cadrul natural și valorile naturale ale zonei, în tururile ce se organizează în mod curent în zonele adiacente de către instituții sau mediul privat.
Trasee tematice. Se recomandă realizarea de trasee tematice pentru facilitarea contactului cu natura și a explorării acesteia. Acestea ar trebui să fie proiectate atât local pentru fiecare zonă verde, cât și trasee care să interconecteze diverse spații verzi și să încurajeze explorarea activă a naturii.
Panouri informative/interactive. În zonele de acces și în zonele adiacente cu flux mare de oameni (parcuri, locuri de joacă, etc) se recomandă amplasarea de panouri informative sau interactive, care să sprijine conexiunea la natură.
Direcții de aprofundare și colaborare interdisciplinară
Tema habitatelor acvatice oferă un bun exemplu pentru necesitatea unei abordări interdisciplinare. Funcționarea unui habitat urban nu poate fi separată de problemele de hidrologie, infrastructură, peisagistică, urbanism, biodiversitate și utilizare publică a spațiului.
O direcție de aprofundare viitoare ar putea fi: realizarea unui grup de lucru pentru recunoașterea oficială a coridorului Pădurea Verde - Behela - Bega, accesibilizarea zonei și promovarea ei pentru a fi mai ușor accesată de către iubitorii de natură. Acest mod de lucru s-ar putea aplica și la hărți integrate ale infrastructurii verde-albastre a Timișoarei, în care habitatele acvatice să fie analizate împreună cu spațiile verzi și cu principalele coridoare ecologice. Practic, pe lângă oficializare și management adecvat, aceste rezultate ar putea fi transpuse într-o formă accesibilă publicului, astfel încât habitatele acvatice să fie percepute nu doar ca spații naturale izolate, ci ca parte a peisajului cotidian al orașului.
Alte teme similare ar fi: renatualizarea malurilor Begăi, conectarea diverselor zone naturale la Bega, acceleratoare de biodiversitate, grădinăritul urban și biodiversitatea.
Concluzii
Habitatele acvatice, umede și periurbane asociate Begăi reprezintă componente esențiale ale infrastructurii verzi-albastre a Timișoarei. Importanța acestora depășește valoarea locală a fiecărei suprafețe, aceste habitate contribuind la menținerea biodiversității, asigurarea resurselor pentru faună și conectarea spațiilor naturale și seminaturale din interiorul și din proximitatea orașului.
Diversitatea avifaunei este strâns legată de structura, calitatea și gradul de perturbare al habitatelor. Diferențele observate între sectoarele analizate, precum și utilizarea unor spații verzi predominant ca zone de tranzit evidențiază faptul că simpla existență a vegetației nu este suficientă pentru asigurarea unor habitate favorabile. Disponibilitatea hranei, a locurilor de cuibărit și refugiu, precum și diversitatea structurală a vegetației sunt elemente esențiale pentru susținerea unei avifaune diversificate.
Menținerea unui peisaj mozaicat trebuie să reprezinte un principiu de bază al managementului biodiversității urbane. Zonele cu vegetație arboricolă, arbustivă, pajiștile, stufărișurile, suprafețele de apă, malurile naturale și zonele cu vegetație spontană îndeplinesc funcții ecologice diferite și complementare. În consecință, managementul uniform al întregii suprafețe a unui habitat ar trebui înlocuit, acolo unde este posibil, cu un management diferențiat, adaptat caracteristicilor și valorii ecologice ale fiecărei zone.
Creșterea favorabilității habitatelor pentru biodiversitate poate fi realizată și prin intervenții cu costuri reduse, dar aplicate consecvent și pe suprafețe suficient de mari. Reducerea intensității intervențiilor asupra vegetației, menținerea unor zone de nonintervenție, refacerea stratului arbustiv și a pajiștilor naturale, conservarea arborilor existenți și maturi, limitarea intervențiilor asupra malurilor și adaptarea iluminatului artificial pot produce efecte importante asupra disponibilității resurselor și a spațiilor de refugiu și reproducere.
Este necesară trecerea de la intervenții punctuale la o abordare bazată pe rețea și conectivitate ecologică. Identificarea habitatelor cu valoare ridicată, protejarea acestora și conectarea lor prin zone cu management diferențiat poate contribui la funcționarea unei rețele ecologice urbane coerente. În acest context, coridorul Pădurea Verde – Behela – Bega reprezintă o direcție relevantă pentru aprofundare și pentru integrarea biodiversității în planificarea infrastructurii verzi-albastre a municipiului.
Orice măsură de management ar trebui însoțită de monitorizarea biodiversității și a caracteristicilor habitatului. Monitorizarea repetată a păsărilor și a altor grupuri indicator, corelată cu urmărirea unor variabile simple ale habitatului, poate permite evaluarea eficienței intervențiilor și adaptarea managementului în funcție de rezultatele obținute.
Conservarea biodiversității urbane necesită o colaborare reală între administrație, mediul universitar, organizații neguvernamentale și comunitatea locală. În acest sens, rezultatele cercetării pot constitui atât o bază pentru fundamentarea unor măsuri de management, cât și un punct de plecare pentru dezvoltarea unor activități de educație ecologică, monitorizare participativă și apropiere a comunității de valorile naturale ale orașului.
În ansamblu, rezultatele evidențiază faptul că biodiversitatea urbană nu depinde exclusiv de crearea unor noi spații verzi, ci, în mare măsură, de modul în care sunt gestionate habitatele existente. O schimbare graduală a practicilor de management, orientată către diversitate structurală, conectivitate și menținerea unor zone cu intervenție redusă, poate reprezenta una dintre cele mai accesibile modalități de creștere a valorii ecologice a peisajului urban al Timișoarei.
