Aceste organisme, aparent banale din perspectiva conservării unitare a speciilor, contribuie semnificativ la calitatea vieții cetățenilor unui oraș, prin acțiunea lor sinergică asupra unui mediu urban afectat frecvent de poluare, secetă sau de creșterea necontrolată a populațiilor de așa-numiți dăunători (țânțari, gândaci de bucătărie, căpușe). Numeroase studii recente arată că, deși practicată îndelung, combaterea chimică a acestor specii nu este eficientă: ele se adaptează rapid la dozele de insecticide folosite, iar creșterea dozelor și efectele reziduale devin dăunătoare sănătății umane pe termen scurt, mediu și lung (Shekhar et al., 2024; Zhu et al., 2016). Cel mai eficient mod de combatere rămâne cel eco-biologic, bazat pe prezența altor organisme care se hrănesc cu aceste specii în fiecare stadiu al dezvoltării lor: rândunicile consumă țânțari, aricii și păsările diurne consumă căpușe și insecte, păsările de noapte consumă rozătoare, liliecii consumă insecte nocturne și crepusculare, amfibienii consumă insecte și larve în toate stadiile lor de dezvoltare, iar păsările răpitoare diurne pot reduce populațiile de porumbei.
Pajiștile urbane reprezintă liantul dintre arborete, tufărișuri și asfaltul orașului. Rolul lor în asigurarea bazei trofice a unui ecosistem antropic este esențial, pentru că principiul fundamental din ecologie, conform căruia vegetația stă la baza oricărui ecosistem, rămâne valabil și în mediul urban. Din păcate, o idee eronată despre cum ar trebui să arate un oraș curat a dus la erodarea și degradarea pajiștilor din Timișoara. Cosirile mult prea frecvente, în climatul de pustă specific acestui oraș, duc la deșertificarea lui: pajiștile înmagazinează nutrienți și umiditate și contribuie la aerarea solului, iar absența lor se resimte și asupra arboretului, care cedează în lunile secetoase de vară, atunci când Timișoara pierde anual arbori seculari.
Problematica managementului pajiștilor are așadar implicații serioase asupra calității vieții cetățenilor, atât prin reducerea acoperirii cu arbori, cât și prin creșterea cantității de praf produsă de un sol rămas neacoperit de vegetație. De asemenea, solul decopertat creează o nișă liberă, ocupată, în absența concurenței vegetației native, de specii invazive, în special de Ambrosia artemisiifolia
Elemente științifice și observații de teren
Proiectul și-a propus inițial lăsarea de coasă (necosire controlată) a mai multor suprafețe din oraș și de la marginea orașului. Din cele opt suprafețe propuse inițial, patru intravilan și patru extravilan, selecția s-a restrâns la patru, iar lucrul efectiv de teren a fost posibil doar pe una singură, la STN, celelalte fiind cosite la inițiativa companiei de mentenanță a orașului, dar și parțial a cetațenilor (malurile Begăi la iesirea din oraș) înainte de a primi recomandare pentru cosit.
Eșantionarea vegetației pe suprafața de la STN a fost planificată după metodologia standard actuală folosind nested-plot series dezvoltată de European Dry Grassland Group (EDGG) (Dengler et al., 2016): un plot de 10 m2 conține două colțuri de 1 m2, la rândul lor sub-eșantionate la 1 cm² și 10 cm² (Figura 2). Această structură permite estimarea ratei de acumulare a speciilor raportată la suprafață, precum și calcularea indicilor de diversitate ecologică alpha, beta și gama. De asemenea, când numărul ploturilor trece de 30 se pot realiza ordonări pentru a observa ce variable de mediu ar putea influența o anumită compoziție specifică a pajiștilor eșantionate.
Din punctul de vedere al diversității florei, parcela de la STN a fost cea mai bogată în specii dintre toate suprafețele avute în vedere. Chiar și așa, componența floristică este dominată de specii ruderale, cu relativ puține specii de pajiște propriu-zisă (Figura 4), ceea ce indică o stare de succesiune avansată, tipică terenurilor urbane rămase mult timp fără o gestiune diferențiată. Din punct de vedere al abundenței (acoperirii procentuale) specile de pajiște domină, aspect important în încercare unei restaurări. Datele conspectului floristic sunt prezentate în Figura 5, dar trebuie ținut cont de faptul ca celelalte parcele au fost cosite în perioade și de un număr diferit de ori până la conspectarea lor floristică, astfel ele nu pot fi direct comparabile.
Metodologia colaborării interdisciplinare
Echipa de teren a reunit un botanist, un zoolog, un etnobiolog și doi peisagiști, fiecare aducând un unghi complementar asupra acelorași suprafețe.
Rolul artiștilor în cadrul proiectului a fost important: dincolo de simpla comunicare a rezultatelor științifice, munca lor înlesnește transmiterea către publicul larg a importanței biodiversității urbane. Artistul poate interpreta și transmite o emoție care, la rândul ei, sensibilizează publicul față de natură și față de importanța acesteia în contextul socio-cultural actual, funcționând ca o punte între datele de specialitate și percepția publicului. Artistul poate transmite mesajul prin mai multe căi, nu doar verbală și scrisă, fapt ce amplifică spectrul comunicării interdisciplinare.
Trebuie subliniat și faptul că, deși există o reală sete de cunoaștere ecologică în cetățenii iubitori de natură ai orașului, este foarte posibil ca informația ecologică brută, să rămână inaccesibilă acestora din mai multe motive. Fie că informația științifică poate fi prea abstractă, fie prea densă din punct de vedere al informației sau poate fi inaccesibilă din lipsa unui contact direct dintre oamenii de știință, sursele lor și cei interesați.
Din aceste considerente, conlucrarea dintre omul de știință și artist poate fi esențială și constructivă, artistul având posibilitatea de a prelucra și transforma informația științifică într-un cadru nou, accesibil celor interesați de natură și nu doar. Interesul acestora e cu atât mai important cu cât privește probleme contemporane de ecologie urbană (termenul promovat în prezent este cel de natură urbană în aceste cercuri), deși în general biodiversitatea (naturală, semi-naturală și culturală) din România este într-un declin accelerat și la fel stă situația și cu biodiversitatea urbană.
Natura orașelor este una puternic afectată, simplificată și profund modificată de cele mai multe ori din motive stricte estetice sau care țin de utilizarea terenurilor, acest tip de natură, este foarte fragilă și cu biodiversitate relativ mică, care are un efect puternic asupra sănătății umane printre altele. Pentru a o conserva și a îmbunătății situația din prezent este nevoie de efort concentrat al tuturor care implică biologi, peisagiști, alte profesii conexe și iubitorii de natură împreună.
Impresii din întâlnirile cu publicul
Publicul a fost deosebit de receptiv la activitățile de conservare și de observare a plantelor desfășurate direct în teren. Participanții la ateliere au părut să înțeleagă mai bine, și într-un mod mai interactiv, mesajul interdisciplinar transmis de botanist, zoolog, etnobiolog și peisagiști atunci când acesta a fost legat de o activitate practică de observare, comparativ cu o simplă prezentare teoretică. Participanții au aflat cum poate specialistul în vegetație să evalueze sănătatea unei pajiști, care sunt diferențele dintre o pajiște urbană, una semi-naturală cu management tradițional și una naturală în adevăratul sens științific. Au învățat să folosească o lupă de bijutier pentru observarea caracterelor de diferențiere a plantelor și cum se coloctează și presează corect plantele în vederea pregătirii unui herbar folosind o botanieră. De asemenea, s-a discutat și rolul herbarelor dincolo de valoarea lor estetică, cum ar fi a implicațiilor de corologie a speciilor, genetică, ecologie și istorie a peisajului.
Managementul tradițional al pajiștilor a fost un punct cheie de discuție a laboratoarelor. El este recunoscut ca o sursa de expert knowledge în conservarea pajișitilor semi-naturale la nivel internațional și anumite practi pot fi sursă de inspirație în elborarea de planuri de management al spațiilor verzi din oraș. Principii ca: supraînsămânțarea cu floare de fân colectată local, cosirea după coacerea ierbii, cosirea cu instrumentele potrivite, fertilizarea organică, irigarea, etc. pot fi aplicate cu succes și în mediul urban, reducând costurile administrative și producând rezultate favorabile biodiversității și sănătății umane.
Publicul a fost extrem de interesat și curios, dialogul a fost unul constructiv și instructiv pentru toți participanții. Faptul că avem un număr considerabil de iubitori ai naturii în orașul nostru, nu este doar reconfortant și un important impuls de motivare pentru cei care lucrăm în ecologie și conservare, dar și salutar pentru viitoare demersuri de îmbunătățire a biodiversității dar și a calității vieții oamenilor din oraș.
Aceeași stare de spirit a fost observată și pe parcursul tururilor ghidate cu caiacul pe Bega, a fost un moment de explorare comună a biodiversității refugiate pe canal. Întrebările au fost continue, lucru deosebit de îmbucurător, dar și experiența în sine a fost extrem de reconfortantă pentru toată lumea. Tipul acesta de activități, precum sunt tururile cu caiacul pe Bega, pot fi printre cele mai importante metode de a familiariza și populariza natura printre timișoreni.
Elemente de noutate aduse de proiect
Proiectul a introdus zone pilot în care au fost implementate tehnici de management tradițional al pajiștilor semi-naturale, urmate de o monitorizare sistematică printr-un design experimental prestabilit. Această combinație de intervenție practică și monitorizare științifică riguroasă este neobișnuită pentru proiectele de spații verzi urbane, orientate de regulă spre amenajare, nu spre experiment controlat și urmărit în timp.
Un alt element de noutate sunt atelierele de educație ecologică cu publicul, care au fost primite cu mult interes. Cetățenii participanți ne-au adus la cunoștință și problemele cu care se confruntă în zonele periurbane, unde sunt amendați frecvent în baza unor legi neclare legate de combaterea ambroziei și a frecvențelor de cosit.
Direcții posibile de aprofundare
O primă direcție este extinderea eșantionării dincolo de suprafața de la STN, pe măsură ce alte zone pot fi efectiv protejate de cosirea prematură, pentru a permite o comparație reală între suprafețele intravilan și extravilan avute în vedere inițial.
Proiectul a scos în evidență atât deschiderea publicului larg față de tema biodiversității urbane, cât și dificultăți de comunicare între administrația locală și compania responsabilă de administrarea spațiilor verzi. Administrația locală rămâne rezervată în a implementa și, mai ales, în a extinde astfel de experimente, deși subiectul este de actualitate și de importanță directă pentru sănătatea locuitorilor orașului; în practică, el este adesea amânat și tratat superficial.
O direcție de aprofundare la fel de importantă ca extinderea științifică este, așadar, construirea unui canal de comunicare mai eficient dintre specialiști cu administrația locală și cu compania de administrare a spațiilor verzi, astfel încât rezultatele proiectului să nu rămână la stadiul de experiment izolat.
Probabil cel mai important aspect general ca rezumat al experienței în acest proiect este necesitatea unei mai bune comunicari dintre administrația orașului și cetățenii orașului. Publicul are deschiderea și setea de cunoaștere ecologică, dar infomația apare prea târziu sau ca rezultat al reacțiilor negative a cetățenilor la măsuri de management neexplicate și/sau neînțelese.
Concluzii
Proiectul Teren Comun a arătat că pajiștile urbane, deși frecvent ignorate sau tratate ca simple suprafețe de întreținut, pot deveni obiect de cercetare riguroasă și, în același timp, punct de plecare pentru un dialog real cu publicul. Colaborarea dintre biologi, etnobiologi, peisagiști și artiști a arătat că mesajul științific ajunge mai ușor la comunitate atunci când este dublat de experiență directă și de mijloace de comunicare diverse. Rezultatele obținute pe teren rămân, deocamdată, limitate de constrângerile administrative și de cosirile premature, ceea ce arată că extinderea proiectului depinde la fel de mult de comunicarea cu autoritățile locale pe cât depinde de aprofundarea cercetării. Continuarea acestui demers, atât științifică, cât și instituțională, este necesară pentru ca pajiștile urbane din Timișoara să devină un instrument real de conservare a biodiversității și de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor.
Referințe bibliografice
Dengler, J., S. Boch, G. Filibeck, et al. 2016. “Assessing Plant Diversity and Composition in Grasslands Across Spatial Scales: The Standardised EDGG Sampling Methodology.” Bulletin of the Eurasian Grassland Group 32: 13–30.
Shekhar, C., Khosya, R., Thakur, K., Mahajan, D., Kumar, R., Kumar, S., & Sharma, A. K. (2024). A systematic review of pesticide exposure, associated risks, and long-term human health impacts. Toxicology Reports, 13, 101840.
Zhu, F., Lavine, L., O’Neal, S., Lavine, M., Foss, C., & Walsh, D. (2016). Insecticide resistance and management strategies in urban ecosystems. Insects, 7(1), 2.
